Visezi să pleci de acasă, să fii pe picioarele tale, independentă financiar și fără să te întrebe nimeni la ce oră te întorci acasă, unde ai fost sau ce vrei să faci cu viața ta. Este un moment în existența fiecăreia dintre noi când vrem să ne distanțăm un pic de mediul familiar, să explorăm, să creștem, să ne dezvoltăm personal, să fim independente și să luăm propriile decizii. Pentru asta, avem nevoie de un confort în primul rând financiar, pentru a ne îndeplini toate visele, dar și emoțional, un mediu unde ne simțim în siguranță, acceptate și iubite. Până la urmă, e o formă de maturizare.
Plecarea de acasă, mai ales pentru cine locuiește în provincie, e o adevărată provocare. Știm foarte bine că în București sunt mai multe posibilități de dezvoltare, dar și de petrecere a timpului liber, că e un oraș dinamic, fermecător, unde avem ce face mereu și nu ne plictisim niciodată. Totuși, mutarea nu e atât de simplă, fiecare dintre noi întrebându-se: unde o să stau? Unde o să lucrez? Din ce o să-mi plătesc chiria? Cum fac rost de bani să merg la teatru, la film, în club sau să-mi cumpăr toate lucrurile pe care le visez?
Te așteptăm la ArtStudio!
La ArtStudio, avem modele care au avut curajul să facă o schimbare în viața lor, au plecat de acasă și acum se simt foarte bine, integrate, independente și puternice. Pentru ele, venirea la București și
angajarea într-un studio de videochat a reprezentat poarta spre o viață nouă, fie că au decis să se înscrie la facultate, să strângă bani pentru o casă, să călătorească sau să-și cumpere lucrurile la care au visat mereu.La ArtStudio, te așteaptă un mediu prietenos și oameni care înțeleg perfect provocările cu care te confrunți când vii în București. Suntem alături de tine să îți găsești o chirie, venim cu cele mai bune sfaturi despre cum merg lucrurile în capitală, îți spunem unde găsești ce ai nevoie, ieșim împreună în oraș și-ți facem recomandări de cele mai faine locuri de ieșit și lucruri de făcut.Banii pe care îi vei câștiga încă din prima lună ca model de videochat îți vor asigura confortul financiar să te simți ca acasă în București și să vezi ce înseamnă, cu adevărat, o viață frumoasă pe cont propriu. Noi îți asigurăm tot suportul necesar pentru acest lucru, traininguri profesioniste, ședințe foto, suntem alături de tine pentru a-ți îndeplini obiectivele și a-ți atinge potențialul maxim, pentru a te pune în cea mai bună lumină și te poți baza oricând pe ajutorul nostru.