Am facut totul pe puterile mele pana acum. De la 18 ani, cand am plecat de acasa cu o bocceluta cu haine si 15 dolari. Tocmai am inchiriat un apartament, culmea, fix intr-o cladire superba la care mereu ma uitam cand mergeam la plimbare pe langa ea. Si sunt numai 4 apartamente in toata scara. Si cu gradina privata. E zona populara, unde stau actori si cantareti cunoscuti. E zona buna, rezidentiala.
Sincer, nu ma intereseaza ce zice lumea. De asta am ajuns unde am ajuns. Daca ma luam dupa lume eram in depresie acum. Cam acum 2 ani am devenit cine sunt acum. Acum 2 ani pe vremea asta, m-am programat la un interviu la un studio de videochat. Asta a fost primul pas. Am fugit cat am putut de munca de birou, aveam prieteni asa si mi se parea oribil. Imi place libertatea de miscare, si miscarea in general, cred ca as innebuni la birou. Si ma bucur ca job-ul asta imi apropie oameni. In videochat empatia e foarte importanta. Pentru ca trebuie sa te gandesti, ok, omul asta cu care vorbesc e foarte diferit de mine, dar la ce reactioneaza el, ce ii place, ce nu-i place, ce l-ar supara, ce l-ar bucura, adica trebuie sa te pui in pielea lui. Mie de asta imi e si usor sa-mi fac membrii, si toata lumea ma place pentru ca pot sa discut orice cu oricine la orice nivel, orice subiect.
Si ce imi place mie la membrii, ce ma inmoaie pe mine la ei, e cand sunt atenti, chiar si cu chestii marunte. Am avut cativa membrii care stiau ca ma trezesc mai tarziu dar ei se trezeau dimineata si-mi lasau pe chat mesaj cu “buna dimineata”, cand ma trezesc sa vad mesajul de la ei, si faceau asta luni de zile. Si chestii din astea de gentlemen, si tot ce tine de atentie, sa ma tina in puf, sa-mi faca cadouri, si sa se poarte ca cu o doamna, asta apreciez eu la membrii. Asta imi place mie, asta ma face sa tin la ei.
Si domeniul asta al videochat-ului mi-a deschis creierul altfel, sunt mult mai receptiva la ce se intampla in jur. Parintii mei toata viata au avut numai si numai probleme, si cand erau mici au trecut si prin foamete cand n-aveau ce manca. Si dupa aia numai probleme, si au ajuns la un moment la care s-au resemnat cu ideea ca asta a fost viata lor, si ca au avut o viata plina de ghinioane. Dar vezi ca totusi poti sa-ti schimbi traiectoria, ca si eu am avut fix aceeasi traiectorie ca ei, dar eu am stiut sa ies din atmosfera asta de resemnare, singura a trebuit sa invat, si imi pare rau de ei, ca sunt niste oameni superbi si super destepti, dar e chestia si de caracter sa iesi din atmosfera asta, trebuie sa ai tarie de caracter.
Eu mereu am facut numai ce am vrut. Pe mine chiar nu ma intereseaza daca vorbeste cineva de mine, nu am complexe din astea. Inainte aveam slabiciuni, acum nu mai am. Pe vremuri imi pasa si ma consumam, chiar si din nimicuri. Si am fost asa pana acum 2 ani. Acum nu mai am complexe. Ultimul “complex” l-am avut acum 2 ani, cand a intrat pe chat-ul meu un membru, un businessman mega mare. Si desi el era emotionat si abia se uita la mine, tot eu m-am simtit intimidata, ca ma vedeam cumva sub nivelul lui. Dar de atunci nu mai am complexe. Fiind in lumea asta acum, am luat la cunostinta ca si ei sunt oameni. Si mai ales oamenii de afaceri, ei sunt foarte emotivi si timizi. Si daca tu esti relaxata si discuti relaxat cu ei, nu mai simti diferenta. Acum 2 ani nu stiam nici 5% din ce stiu acum. 5%! Si mi-a zis acum o colega de facultate ca a auzit ca e super greu, si isi facea griji ca nu se pricepe. E genul ala care analizeaza tot. Dar uite unde am ajuns eu. Deci se poate. Daca nu reuseam nimic, o credeam poate.
Orice in viata e o ruleta. You just do it.